luni, 10 noiembrie 2008

Frustrari de weekend

Zgomotul rotilor de tren invartindu-se haotic pe niste sine ruginite nu a putut acoperi aseara fundalul sonor asigurat de firma-fantoma ce a distribuit petarde si pocnitori sub Grant. Nu au fost brichete, drept urmare nu s-a mai dat stingerea inainte de timp. S-a mai auzit decat fosforul betelor de chibrit scartaind apasator, intr-un sincron perfect cu mult asteptatele injuraturi la adresa lui Mirel.

Suntem obisnuiti cu obscenul, cautam mizeria cu orice pret. Fanii tabloidelor se inghesuie pe stadioane, pregatiti sa dea frau liber in cateva ore, intr-un weekend muribund, frustrarilor adunate de-a lungul unei saptamani nenorocite. Daca ar emigra in Anglia doar un sfert din asa-zisii ultrasi autohtoni, ar transforma in doar o vizita pe Anfield coplesitorul “You’ll never walk alone” in “You’ll never fuck alone”.

Oare ce a primat aseara? Fotbalul sau primatele? Inconjurati de ura, de rautate, de vulgaritate si de incultura, cei ce, teoretic, ar fi trebuit sa detina rolul principal au fost pusi in umbra de “marii coregrafi” ai tribunelor. Cand bannerele rasiste iau locul unul tackling, cand o injuratura este strigata cu patos pe mii de voci de jumatate de stadion mai ceva ca bucuria unui gol de la centrul terenului, cand “m..e” si “va f…em” devin mai populare si mai mediatizate ca aplauzele la intrarea echipelor pe gazon, atunci ne indreptam cu pasi repezi spre trecutul preistoric. Pentru ca unor precambrieni trogloditi li se permite sa-si bata joc de noi, restul. Cei multi. Care contam. Care vrem sa ne mai bucuram de fotbal. Care injuram zilnic, dar nu facem un modus vivendi din asta. Care nu vrem sa fim “f..uti” de o mana de cercopiteci cu patru clase, pusti acneici sau intelectuali fara teluri ce-si varsa naduful vietii lor frustrante in cadru organizat.