duminică, 27 iulie 2008

Noul Dica? Vechiul Rica


Am intrerupt ideile expuse in postul precedent, idei ce nu contenesc sa-mi asalateze materia cenusie si-asa destul de sensibila in ultima perioada la ceea ce tine de actul gandirii. Nu, nu renunt, am facut doar o pauza de 90 de minute, pentru a urmari, printre picaturi, amicalul Stelei cu AS Roma.

Conteaza mai putin ca nu a jucat Totti, atata timp cat pe teren au fost Perotta, Aquilani, Taddei, Riise, Panucci sau Montella. Cum la fel de putin conteaza faptul ca ros-albastrii au invins cu 3-1. A fost totusi un amical. Ce conteaza cu adevarat este ca ochiul meu de layouter l-a vazut pe noul Dica. Cel care il va da uitarii pe cel considerat mult timp (pe nedrept, indraznesc sa afirm), poate prea mult chiar, motorul Stelei. Si nu, nu e Dayro Moreno, columbianul putand fi cel mult copilul extrem de talentat dar egoist, care nu da drumul la minge, cautand cu disperare in privirile domnisoarelor de pe marginea terenului un semn ca jongleriilor li se va raspunde cu o cafea. Neaparat columbiana. Parerea mea.

Noul Dica este vechiul Rica. Rica Neaga. Recunosc, sunt intr-o mica masura subiectiv, pentru ca mi-a placut mereu. Nu sa fiu subiectiv, ci de Adrian. A avut puterea sa revina cand era cu un pas in afara Stelei si atunci nu stiu cine Doamne iarta-ma s-ar mai fi incumetat sa-l inregimenteze. A dovedit de nenumarate ori ca are caracter. Nu s-a plans, a jucat ce i s-a spus, desi nu a fost pus in valoare. De la revenirea din Coreea, mai tot timpul pe lista neagra, amenintat cu debarcarea prin obscura Liga a II-a, si-a vazut de treaba lui, fara sa se ceara in alte campionate, fara sa se planga ca in Ghencea se simte nedreptatit, desi si-a rupt oasele pentru club. Altii au fost tinuti in puf si degeaba. Tot vor pene de gaina. Macar de-ar fi vreuna de carne. Repet: parerea mea.

Revenind, Neaga mi-a parut in amicalul de aseara cel mai in masura sa emita pretentii la coroana lui "Dicanio". Sa zic ca "a dat totul pe teren" mi se pare cam mult pentru un amical. La fel, daca incerc termeni prea pomposi, precum "mirific", "senzational", "mirobolant" alunec pe panta abrupta a penibilului. Ma rezum la a spune, sub acoperirea obsedantului "parerea mea", doar atat: a fost omul meciului. Si va mai fi, daca va fi lasat. Parerea mea.

Si daca tot se bate atata moneda in presa romaneasca pe tema: "Cum sa-l facem uitat pe Dica?", propun o singura rezolvare: "Amintiti-va de Rica!". Sau macar uitati-va mai des la el.

Si sa nu uit: parerea mea. Care este!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ce sa zic tata? A inceput campionatul asa ca Hai si Craiova.

Anonim spunea...

cam rar pe aici de la o vreme ;)

Anonim spunea...

cica nu pupa deplasare la turci :D