marți, 17 iunie 2008

Vals fals

Ca de obicei, NU am vazut nici meciurile de ieri-seara, deci nu-mi pot face o parere decat din ce citesc in desele momente de plutire in deriva pe internet sau din ce aflu de la colegii mei, la fel de workaholici ca si mine! Un lucru e sigur: voi da din cap mereu pe rock, pentru ca nu am inclinatii spre vals sau menuet. Riff-urile ample ale lui Bilic suna mai bine ca pasii laterali pe acorduri false de vioara si pian ai lui Hickersberger. Nici Low nu se lasa mai prejos si danseaza urat. Si pare ca nu are nici ureche muzicala. Dupa primul meci din grupa aveam impresia ca poate participa cu brio la "Dansez pentru tine". M-am inselat. Poate fi cel mult invitatul de onoare sobru, distant, care aplauda discret desi nu intelege miscarile dansatorilor din fata sa. Cat despre Beenhakker, un adevarat virtuoz al partiturii scrise pe gazon, a lasat impresia ca putea crea o capodopera. Din pacate, a ales prost instrumentul, scena si orchestra. Nimic despre fotbalistii austrieci, germani si polonezi. Fotbalistii nu danseaza. Doar dau din cap. Ei asculta house, disco si imnul tarii de bastina. Cu mana pe inima. Apoi coboara de pe norul lor in iarba, fac o reverenta si incearca un vals. Cu pas fals, din pacate! Noroc cu trupeţii lui Bilic, care arunca publicul in aer si fac spectacol. Si o fac mai gratios decat ar face-o o mie de curtezane lascive, cu zulufi aurii si corsete stranse cu ura in jurul taliei, ce danseaza simultan o mie de dansuri de inalta societate. Prevad aceeasi partitura si in sferturi, si in semifinala pentru croati. Mai trebuie doar acordate instrumentele din cand in cand! Si, de ce nu, poate vom aprinde brichetele in finala, ca la un concert Metallica, atunci cand se canta "Nothing Else Matters".

P.S.: Poate se lasa si ai nostri de ascultat manele, Piturca de muzica populara, si facem pogo cu Croatia pe 29 iunie. Un ritm bine ales te poate motiva. Nicidecum un Salam sau un Guta! Si, credeti-ma, nu exista Copii Minune. Aia sunt doar in X-men!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Si uite ca ne intoarcem acasa. lasa, a fost binisor.

Alex Florescu spunea...

mda. binisor! o sa scriu la noapte ce parere am avut despre toata mini aventura asta

Anonim spunea...

Vezi ca a trecut noaptea aia..

P.S. Ce dracu' mah? Trebuie sa bag cod ca sa pun comment? Huooooo!!